Toamna se numara studentii – Iasi BP Open

Clubul de Dezbateri Academice Iasi are plăcerea să vă invite la prima competiție adresată studenților din acest an universitar, în weekendul 17-18 Noiembrie 2012, la Iași. Pot participa studenți înscriși la studii de licență și masterat din toată țara. Formatul este British Parliamentary, competiția se desfășoară în limba română, iar numărul de echipe din competiție va fi de 16.

Înscrierea se poate face în perioada 26 Octombrie – 6 Noiembrie completând formularul de înscriere și trebuie confirmată prin achitarea taxei de participare până pe 12 Noiembrie (detalii despre plată la finalul mesajului).

Detalii despre înscrieri, program și regulament la: iasibpopen.cdais.ro

Proiectul este realizat cu sprijinul Comisiei Europene și reprezintă unul dintre evenimentele offline din cadrul programului Debate@Europe, un program de dezbateri educaţionale pentru tinerii din Europa. Programul încurajează tinerii cu vârste între 15 și 30 de ani să dezbată asupra unor teme de interes european, atât în mediul online, cât şi în cel offline. Debate@Europe a demarat în 25 martie în şase ţări europene: Macedonia, Estonia, Slovacia, România, Olanda şi Marea Britanie.