Toamna se numara studentii – Iasi BP Open

Clubul de Dezbateri Academice Iasi are plăcerea să vă invite la prima competiție adresată studenților din acest an universitar, în weekendul 17-18 Noiembrie 2012, la Iași. Pot participa studenți înscriși la studii de licență și masterat din toată țara. Formatul este British Parliamentary, competiția se desfășoară în limba română, iar numărul de echipe din competiție va fi de 16.

Înscrierea se poate face în perioada 26 Octombrie – 6 Noiembrie completând formularul de înscriere și trebuie confirmată prin achitarea taxei de participare până pe 12 Noiembrie (detalii despre plată la finalul mesajului).

Detalii despre înscrieri, program și regulament la: iasibpopen.cdais.ro

Proiectul este realizat cu sprijinul Comisiei Europene și reprezintă unul dintre evenimentele offline din cadrul programului Debate@Europe, un program de dezbateri educaţionale pentru tinerii din Europa. Programul încurajează tinerii cu vârste între 15 și 30 de ani să dezbată asupra unor teme de interes european, atât în mediul online, cât şi în cel offline. Debate@Europe a demarat în 25 martie în şase ţări europene: Macedonia, Estonia, Slovacia, România, Olanda şi Marea Britanie.

Advertisements

Competitia regionala – site nou si prelungirea inscrierilor

Dacă vreți să aflați mai multe despre competiția regională din August intrați pe regionala.cdais.ro

Totodată, pentru că săptămânile care tocmai au trecut au fost ocupate cu BAC-ul, am decis să prelungim perioada de înscriere până pe 20 iulie.

Competitie regionala de dezbateri, 3-5 August, Iasi

Ne face o deosebită plăcere să vă anunțăm că în perioada 3-5 August Clubul de Dezbateri Academice Iași organizează la Iași o competiție regională de dezbateri în format World Schools.

Taxa de participare la această competiție este de 50 RON/participant și asigură: cazarea pentru 2 nopți în căminele Universității Al. I. Cuza, mesele – începând de vineri seara până duminică la prânz (inclusiv) – și pauzele de cafea. Pentru echipele din Iași care nu au nevoie de cazare, taxa este de 35 RON/participant. Arbitrii nu plătesc taxă de participare. Arbitrii nu plătesc taxă de participare.

Înscrierile se pot face în perioada 5-15 iulie, pe adresa office@cdais.ro. Mesajele de înscriere trebuie să conțină numele instituției de învățământ, numele elevilor și al instructorilor și datele acestora de contact (e-mail și telefon).

Următoarele reguli se aplică în ce privește înscrierile pentru această competiție:

  • Se pot înscrie maxim 28 de echipe în cadrul acestei competiții.
  • Se pot înscrie maxim 3 echipe de la fiecare instituție școlară.
  • Se aplică regula N-1 pentru arbitri: fiecare instituție trebuie să aducă N-1 arbitri, unde N este numărul echipelor aduse de acea instituție.
  • Se pot face modificări în componența unei delegații înscrise cu până la 3 zile înainte de începerea competiției.

Moțiunile de la această competiție vor fi:

  1. Sistemul de vot uninominal este preferabil sistemului de vot proporțional.
  2. Uniunea Europeană ar trebui să adopte măsuri mai stricte în privința imigrației.

Această competiție nu reprezintă, în cazul regiunii Moldova, o condiție de participare la Forumul Național, sau o modalitate de obținere a unor locuri asigurate în cadrul Forumului.

Pentru detalii despre competiție urmăriți pagina www.cdais.ro

Pentru informații suplimentare: liviugajora@yahoo.com sau 0746 692 334.

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene, în cadrul proiectului Debate@Europe.

web http://ateurope.idebate.org/

facebook.com/DebateEurope

twitter @DebateEurope

Despre un turneu reusit

22

În perioada 27- 29 mai 2009 s-a desfăşurat la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi ediţia a doua a turneului CDAIS Open, o competiţie de dezbateri academice, format Karl Popper, organizată de către Clubul de Dezbateri Academice Iaşi şi Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”.  Opt echipe formate din elevi de la Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu”, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” au dezbătut în rundele preliminare moţiunile: „Educaţia copiilor de etnie roma este ineficientă în absenţa programelor de educaţie pentru părinţi” şi „Cenzurarea exprimării pe internet în situaţii de declaraţii rasiste este justificată” (moţiune care a fost dezbătută şi în finală).

Finala acestui eveniment a avut loc în amfiteatrul Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”, vineri, 29 mai 2009, între echipa SAC (Andreea Bogdan, Sebastian David, Cătălina Moşneguţu), în calitate de afirmatori, şi echipa RISE (Despina Iluca, Ioana Roşu, Alexandra Stănescu), în calitate de negatori. Cu 1 vot pentru afirmatori şi 2 pentru negatori, echipa RISE a fost declarată câştigătoarea competiţiei. Evenimentul a găzduit şi  vizonarea filmului documentar de scurt-metraj Un rr(OM) sub lupă, prezentat chiar de autorul acestuia, Bogdan Vatavu, regizorul ieşean şi producatorul primului post naţional de televiziune online, MSM TV.

Ne-am bucurat să dezbatem după-amiezile, între teme şi teze, să vedem începători puşi la treabă şi debateri cu experienţă puşi în dificultate, sau membri mai vechi ai clubului dispuşi să ajute la arbitrat. Sperăm ca pe viitor să bifăm cât mai multe ediţii ale CDAIS Open care să atragă cât mai mulţi oameni dornici de dezbătut şi să profităm de acest prilej pentru a aduce în discuţie teme dintre cele mai variate, noi şi de impact.

Poze de la turneu găsiţi aici.

04 05 06

07 01 18

10 11 13

02 03 16

08 09 12

20 21 23

CDAIS Open – Editia a II-a

Cand cu ceva timp in urma pregateam prima editie din CDAIS Open ca o mini-competitie adresata  celor debateri lor din club, nu ne gandeam neaparat ca vom ajunge sa repetam isprava asa curand. Mai mult, de data aceasta avem 8 echipe formate din elevi din 3 licee din Iasi. Organizarea acestei de-a doua editii ne da sperante ca pe viitor turneele din seria CDAIS Open se vor transforma intr-un obicei la nivelul orasului si poate chiar, peste nu foarte mult timp, la nivel regional.

Aceasta a doua editie se desfasoara cu sprijinul Colegiului National Emil Racovita si va propune spre discutie 2 teme de actualitate:

  • Este educaţia copiilor de etnie roma eficientă în absenţa programelor de educaţie pentru parinti?
  • Este justificată cenzurarea exprimării pe Internet în situaţii de declaraţii rasiste?

Mai jos afisam si programul competitiei. Vom reveni cu rezultate, impresii si poze de la competitie.

Miercuri, 27.05.2009

16:30   RUNDA 1 – 4 meciuri in paralel

Sa se dezbata daca: educatia copiilor de etnie roma este ineficienta in absenta programelor de educatie pentru parinti.

18:00   RUNDA A 2-A – 4 meciuri in paralel

Sa se dezbata daca: Educatia copiilor de etnie roma este ineficienta in absenta programelor de educatie pentru parinti.

Joi, 28.05.2009

16:00   RUNDA A 3-A – 4 meciuri in paralel

Sa se dezbata daca: Cenzurarea internetului in situatii de declaratii rasiste este justificata.

17:30   RUNDA A 4-A – 4 meciuri in paralel

Sa se dezbata daca: Cenzurarea internetului in situatii de declaratii rasiste este justificata.

18:30   Incheiere a doua zi

Vineri, 29.05.2009

16:30   FINALA

Sa se dezbata daca: Cenzurarea internetului in situatii de declaratii rasiste este justificata.

Afis CDAIS Open II - A4