Forumul Naţional de Dezbateri Academice 2015

FB_IMG_1440884653336

Timişoara a fost gazda ediţiei cu numărul 21 al Forumului Naţional de Dezbateri Academice, cea mai importantă competiţie a anului. Între 25 şi 30 august, peste 60 de echipe s-au confruntat pe parcursul a 9 runde pentru a obţine un loc în break. Atmosfera deosebit de competitivă, oportunitatea de a întâlni şi reîntâlni debateri din toată ţara şi contextul vestic al unui oraş care insuflă în mod simultan tradiţie şi pragmatism au contribuit la înrămarea unei experienţe pregnante în cariera tuturor debaterilor. CDAIS a participat la acest eveniment cu două echipe: CDAIS A –  formată din Georgiana Dima, Irina Ioana Măgureanu şi Mihai Alexandru Codreanu şi CDAIS B – formată din Ilinca Berinde, Vlad Corduneanu şi colega lor de la Braşov, Ilinca Ghiza. Cele 9 runde preliminare s-au jucat în decursul a trei zile, pe moţiuni prepared şi impromptu, alternativ. În ordine, acestea au fost:

R1 – AP ar condiţiona bugetul armatei de posibilitatea exploatării ei într-un mod profitabil. (prepared)

R2 – AP ar cenzura menţionarea identităţii religioase a atacatorilor în raportarea în presă în ceea ce priveşte terorismul. (impromptu)

R3 – AP ar seta o cotă maximă de costuri administrative pentru ONG-uri. (prepared)

R4 – AP, ca femeie, ar milita împotriva folosirii machiajului. (impromptu)

R5 – AP ar oferi avantaje fiscale companiilor care adoptă modelul de inovaţie deschisă introdus de Tesla Motors. (prepared)

R6 – AP ar impune studenţilor care au studiat în universităţile publice dintr-un anumit stat să lucreze în acel stat pentru un număr de ani din momentul absolvirii. (impromptu)

R7 – AP ar condiţiona bugetul armatei de posibilitatea exploatării ei într-un mod profitabil. (prepared)

R8 – AP ar permite victimelor să acorde amnistie persoanelor care au comis infracţiuni împotriva lor. (impromptu)

R9 – AP ar oferi avantaje fiscale companiilor care adoptă modelul de inovaţie deschisă introdus de Tesla Motors. (prepared)

Rundele s-au încheiat cu 7 victorii pentru echipa CDAIS A şi 4 victorii pentru CDAIS B, însă experienţa primelor meciuri măsoară mai mult decât victorii şi înfrângeri. Ambele echipe au avut parte de feedback vast din partea arbitrilor care şi-au expus punctul de vedere argumentat şi au acordat sugestii pentru fiecare vorbitor în parte, transformând astfel fiecare dezbatere, câştigată sau pierdută, într-o lecţie. Pe lângă experienţa strict academică pe care au dobândit-o echipele CDAIS, Forumul a constituit un prilej de expansiune a interacţiunii dintre debateri. Schimbul de opinii de dinainte şi după meciuri, în timpul activităţilor opţionale propuse de către organizatori, cât şi la social au fost oportunităţi de a îmbogăţi fiecare debater în parte şi, totodată, comunitatea de dezbateri ca întreg.

Petrecerea de anunţare a break-ului s-a ţinut la Club No Name, o locaţie cu terasă şi piscină, FB_IMG_1441234350779un suflu nou în tradiţia dezbaterilor. Echipa CDAIS A s-a clasat pe locul 4 în break, ceea ce anunţa că următoarea zi debaterii noştri jucau în optimi. Din păcate, acest prim meci din etapa eliminatorie a pus final avansării echipei CDAIS A. Moţiunea impromptu AP ar forţa toate companiile să-şi testeze angajaţii în mod regulat pentru depistarea consumului substanţelor narcotice şi le-ar forţa să raporteze rezultatele Ministerului Sănătăţii a fost ultima pentru echipa CDAIS A la Forumul din acest an. Într-o altă ordine de idei, clasamentul pentru vorbitori i-a regăsit pe toţi membrii CDAIS A în top 25: Georgiana pe locul 15, Mihai pe locul 21 şi Irina pe locul 22.

Felicităm toate echipele care au făcut break-ul şi suntem entuziaşti că am avut ocazia de a ne confrunta cu echipe pregătite, talentate şi care ne-au confirmat că performanţa ca echipă este un orizont la care putem şi la care ar trebui să aspirăm.

Autor: Irina Ioana Măgureanu (membru CDAIS)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s