Cel mai mare Open din România – SG VIII

Ziua lui Mărtișor

Image

Ziua lui Mărțișor a adus în lumea debate-ului academic românesc a opta ediție ”Saint George City of Debate”, cea mai mare competiție în format World Schools din țară, care a găzduit anul acesta 129 de echipe și s-a desfășurat exemplar, cu intârzieri nesemnificative și o coordonare impecabilă.

Desigur, delegația CDAIS nu a lipsit de la această competiție. Astfel, după aproape patru săptămâni de  pregătiri, dezbateri și traininguri, șase echipe și cinci arbitri ai CDAIS au plecat cu avânt și entuziasm spre Sfântu Gheorghe, invăluiți în optimism și curiozitate. Dacă acum un an delegația ieșeană abia ocupa 12 locuri, acum am avut nevoie de un autocar întreg pentru a ajunge cu toții în Sfantu Gheorghe, fapt ce nu a putut decât să ne încânte și să alimenteze starea de bucurie și ardoare a debaterilor și arbitrilor noștri. Cele șase ore petrecute pe drum au trecut uimitor de repede, astfel că, în jurul orei 19 am ajuns la destinație, ne-am înregistrat, am evidențiat sosirea delegației CDAIS printr-o semnătură pe banner-ul ”Saint George City of Debate 8”,  am ponrit spre cămin, fugăriți de zgomotul roller-elor și am intrat in camerele noaste, unde urma să avem ultimele discuții și, eventual, să facem ultimele șlefuiri ale ideilor pentru rundele de a doua zi.

În ciuda luptei stăruitoare, somnul a doborât în final toți cei aproape 30 debateri și arbitri ai CDAIS și ne-am trezit cu toții dimineața următoare, atinși de raze de soare și căldura primăverii de mult uitate. Astfel, am început să ne pregătim pentru cele patru runde, simțind, pe măsură ce clipele trceau, cum  emoțiile și elanul însuflețeau fiecare gând al nostru.  Prima rundă, impromptu, a avut ca temă de dezbatere moțiunea ”AP nu ar dona organe celor care nu sunt înscriși pe lista de donatori”, iar a doua, prepared, a adus în vedere un aspect controversat, susținând că ”AP regretă influența ateismului în scoietatea contemporană”. După aceste două meciuri echipele CDAIS aveau rezultate diverse, dar poziția lor era încă absolut incertă, așa că debaterii noștri și-au menținut avântul și concentrarea în următoarele runde, ochind cu ardoare spre calificarea în break.  A treia rundă, impromptu, a avut o temă aparent ușor jucăușă, dar care ascundea două valori puternice  ” AP crede că o lume în care oamenii nu pot minți este mai bună decât una în care minciuna este posibilă”, iar ultima rundă, închisă, a fost cea care a stârnit curiozitate, frământări și nerăbdare între debateri, și a discutat moțiunea prepared ”AP crede că Primăvara Arabă a eșuat”.

Tensiunea și nerăbdarea din sufletele debaterilor urma să fie eliberată la anunțarea break-ului, care a adus atât bucurie euforică și mândrie pentru unii, cât și un mic of pentru alții. Din păcate, în cadrul delegației CDAIS doar una din echipele noastre a făcut break-ul, însă celelalte echipe au avut, de asemena, rezultate onorabile.  Desigur, ne bucurăm și suntem foarte mândri de echipa sfert-finalistă, alcătuită din elevii de la Roman, Vlad Nagit, Daria Pricope și Silvia Stan, ce a câștigat toate cele patru runde eliminatorii din prima zi de dezbateri și sperăm să avem cât mai multe rezultate de acest fel și mai bune la turneurile următoare.

În final, ne bucurăm foarte mult că am participat la această competiție, întrucât a fost un turneu foarte bine organizat, cu moțiuni interesante și echilibrate, și, de asemenea, a constituit pentru debaterii noștri, o pregătire excelentă și un motiv de ambiționare enorm pentru competițiile viitoare.

Autor: Ștefana Nazare (Membru CDAIS)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s